Economie

Oltchim, cumpărat de Ştefan Vuza prin Chimcomplex, retras de la bursă

Din 7 noiembrie 2019, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), supraveghetorul pieţei de capital din România, va retrage de la tranzacţionare acţiunile companiei Oltchim Râmnicu Vâlcea, ceea ce înseamnă că prezenţa timp de 22 de ani în arena de tranzacţionare a ceea ce era cândva cel mai mare combinat chimic al României este istorie, conform ramnicuvalceaweek.ro.

Oltchim a vândut anul acesta activele de bază către Chimcomplex Borzeşti Oneşti, companie controlată de omul de afaceri Ştefan Vuza, într-o tranzacţie de circa 127 milioane de euro, ceea ce înseamnă că activitatea de bază a combinatului chimic s-a mutat la Chimcomplex.

La finalul anului trecut, Comisia Europeană a constatat că, de la privatizarea eşuată a combinatului petrochimic, în septembrie 2012, emitentul a beneficiat de ajutoare de stat incompatibile, în valoare aproximativă de 335 de milioane de euro, astfel încât Comisia a hotărât că ţara noastră trebuie să recupereze aceste ajutoare chiar de la Oltchim.

Totodată, Comisia a concluzionat că, deoarece activele OLTCHIM au fost achiziţionate în condiţiile pieţei, societăţile care le-au cumpărat nu au beneficiat de ajutoarele acordate anterior Oltchim.

Astfel, obligaţia de plată revine combinatului care şi­-a cerut falimentul, mai precizeaza ramnicuvalceaweek.ro.

Related posts

Prabusirea monedei nationale este de neoprit. Euro a ajuns la 4,7569 lei

monitorul

Leul se prabuseste in fiecare zi. Astazi, 22 ianuarie, un euro a ajuns la 4,7142 lei. Leul scade si fata de dolarul SUA si lira GBP

monitorul

Onesti/ Reabilitarea podului de peste Trotuş, întârziată cu o jumătate de an

monitorul