Actualitate

Primăria Oneşti vrea să renunţe la 200 mp spaţiu verde pentru ridicarea unui complex comercial

Consiliul Local Oneşti a respins propunerea primarului municipiului prin care se dorea concesionarea unei suprafeţe de 200 mp spaţiu verde unui om de afaceri care vrea să ridice o clădire cu mai multe nivele ca spatiu comercial. Propunerea primarului a fost supusă la vot în şedinţa Consiliului Local Oneşti de joi, 14 noiembrie. Cei care s-au opus au fost consilierii PNL (care au şi iniţiat un amendament), PSRo si consilierul independent Gelu Panfil, în timp ce fostul primar Emil Lemnaru s-a abţinut, votul acestuia fiind decisiv pentru respingerea propunerii primarului Nicolae Gnatiuc. Suprafaţa respectivă de spaţiu verde este situată pe strada Radu Rosetti, în „zona valutiştilor”.

Consilierii PNL i-au cerut primarului să renunţe la includerea acestui spaţiu verde în proiectul de Hotărâre care prevedea trecerea în domeniul privat al municipalităţii a unor suprafete de teren în vederea concesionării. Liberalii l-au avut de partea lor şi pe arhitectul sef al municipiului, care a susţinut că nu va aproba autorizaţia de construcţie pentru ridicarea unei clădiri pe acea suprafaţă de spaţiu verde. Primarul Oneştiului, vizibil nemulţumit de poziţia subalternului său, arhitectul şef al municipiului, l-a acuzat pe acesta că nu îşi face treaba pentru care este plătit.

Conflictul dintre primar si arhitectul sef al municipiului l-a făcut pe consilierul liberal Gheorghe Ene să spună că este „inadmisibil” ca între departamentele din Primărie şi chiar „între departamente şi primar să nu existe colaborare”. Nicolae Gnatiuc le-a cerut, totuşi, consilierilor să fie de acord cu propunerea sa, care „vine in sprijinul oamenilor de afaceri din Onesti”, problema autorizaţiei de construcţie urmând să se  rezolve ulterior, într-un fel sau altul.

La rândul său, consilierul Gelu Panfil a făcut apel la conducerea Primăriei să nu mai fie „superficială”. Nu este normal sa „se meargă pe principiul că îi dăm concesionare si apoi vedem dacă reuşeşte să obţină autorizaţia de construcţie”, a mai spus Gelu Panfil.

 

 

Related posts

Dofteana/Bombe de aviatie descoperite pe varful Nineasa

monitorul

Alerta meteo/ Cod galben de vreme rea pentru judetul Bacau si jumatate de tara

monitorul

Băcăuanii care nu plătesc taxa de parcare vor fi amendați de Poliția Locală

monitorul