Home > Actualitate > Avea peste 100 de ani! Bradul de Crăciun pus în faţa Primăriei Oneşti, tăiat de pe domeniul public

Avea peste 100 de ani! Bradul de Crăciun pus în faţa Primăriei Oneşti, tăiat de pe domeniul public

Foto> Fb. Nicolae Gnatiuc

Bradul de Crăciun din faţa Primăriei Onesti a fost tăiat abuziv, spun locuitorii din cartierul Borzeşti al oraşului.

Bradul pus de Primărie, în urmă cu o săptămână, a fost tăiat de pe domeniul public, mai precis de la serele Borzeşti, scrie primarul Nicolae Gnatiuc pe pagina sa de facebook.

Conform pozelor transmise la redactie de locuitorii din zonă, bradul, care avea peste 100 de ani,  a fost tăiat din faţa actualului Centru de Tineret.

Foto>Locuitori cartier Borzesti

Este vorba de o clădire veche ce a fost amenajată recent şi dată în administrarea Bibliotecii Municipale Oneşti. Bradul secular străjuia intrarea în această clădire, conform pozelor trimise la redacţie.

Reprezentanţii administraţiei publice locale susţin că nu au încălcat legea deşi nu aveau aprobare pentru tăierea acestui brad.

Bradul care tronează acum în faţa Primăriei avea peste o sută de ani şi era unul din “reperele” borzeştenilor, unii dintre cei mai vechi locuitori ai Oneştiului.  Primarul municipiului Oneşti, Nicolae Gnatiuc, ne-a declarat că tăierea bradului secular de la Borzeşti a fost legală şi utilă pentru că a înlăturat eventuale pericole în cazul în care acesta s-ar fi prăbuşit. Mai mult, acţiunea Primăriei Oneşti a adus şi beneficii, spune primarul localitaţii, pentru că nu s-au mai cheltuit bani cu achiziţionarea unui nou brad de sărbători.

La fel s-a întâmplat şi anul trecut, când bradul de Crăciun din faţa Primăriei Oneşti a fost tăiat din incinta oraşului.

Unui brad îi trebuie aproape 12 ani pentru a creşte până la la doi metri. Un brad trăiește la noi în jur de 120 de ani. Doar brazii de peste 30 de ani pot produce conuri. Din câteva zeci de mii de conuri, doar o mică parte nu sunt mâncate de păsări, veverițe, rozătoare. Din cele care scapă de animale, un număr infim ajung în pământ, sub zăpadă. Din puținele semințe care ajung în pământ, doar una germinează. După un an de germinare, din pământ iese un firicel abia observabil de brăduț. El va supraviețui dacă nu e mâncat de animale, dacă nu e rupt de vânt, dacă nu e distrus de viețuitoarele pădurii. Doar unul din 20 de brazi răzbate.

După 12 ani de luptă acerbă pentru supraviețuire, bradul e tăiat într-un minut.