Home > Actualitate > Lucrările la podul peste Trotuş continuă până la sfârşitul lunii. După care urmează avizele şi recepţia

Lucrările la podul peste Trotuş continuă până la sfârşitul lunii. După care urmează avizele şi recepţia

(Sursa foto: Fb. Andone Vasile) Lucrările de reparaţii şi consolidare la podul de peste râul Trotuş de la ieşirea din Oneşti vor continua până la sfârşitul lunii. Primarul Nicolae Gnatiuc a declarat că aceste lucrări se vor încheia undeva „între 15 iulie şi 1 august”, după cum l-au asigurat reprezentanţii firmei care efectuează reparaţiile. După care va urma perioada de avizare şi recepţie, a mai spus Gnatiuc, fără să avanseze o dată până la care se vor putea obţine avizele necesare.

(Fotografia a fost postată pe Facebook marţi, 7 iulie, la amiază)