Home > Alegeri locale 2020 > PMP Pârgărești îl trimite pe Alin Romeo Alexe în Consiliul Județean Bacău

PMP Pârgărești îl trimite pe Alin Romeo Alexe în Consiliul Județean Bacău

PMP Pârgărești îl trimite pe Alin-Romeo Alexe în Consiliul Județean Bacău. În vârstă de 26 de ani, Alin-Romeo Alexe este născut și crescut în Pârgărești, inginer, absolvent al Universității Transilvania, specializarea Construcții Civile, Industriale și Agricole.

Alin-Romeo Alexe a hotărât anul trecut să se alăture proiectului lui Levente Gyorgy, candidat la Primăria Pârgărești, pentru că a înțeles că trebuie să se implice în viața comunității în care a crescut și să ajute la dezvoltarea acesteia. ”Am decis să mă alătur consăteanului meu, Levente Gyorgy, candidat la Primăria Pârgărești, întors acasă după 13 ani de trudă în străinătate.”, spune Alin-Romeo Alexe. Nu a mai făcut până acum politică, după cum singur recunoaște, dar știe că este momentul să facă ceva pentru comună și pentru județ. ”Am înțeles că nu e suficient să critic deciziile proaste luate de guvernanții noștri și, dacă îmi doresc o schimbare, trebuie să mă implic”, susține Alin-Romeo Alexe.