VIDEO/Inundații devastatoare în Neamț și Suceava! Un mort și sute de oameni evacuați

După zile caniculare, furtunile au lovit cu o forţă devastatoare. Inundațiile au făcut ravagii în Suceava și Neamț, unde o persoană a murit, sute de oameni au fost evacuați ori s-au autoevacuat, iar mai multe poduri au fost distruse.

În Suceava, o persoană a murit, cel mai probabil prin înec, în localitatea Broșteni, în urma inundațiilor care au lovit zona, a anunțat șeful Departamentului pentru Sistuații de Urgență (DSU), Raed Arafat, luni dimineață, la Digi24.

Opt persoane, între care doi copii, au rămas blocate, duminică seară, în locuinţa în care se aflau, în localitatea Ostra, după ce apele unui pârâu au ieşit din matcă şi au înconjurat imobilul. Pentru a se salva, locatarii s-au refugiat la etajul casei, până când pompierii şi autorităţile locale au ajuns la ei şi i-au evacuat într-o zonă considerată sigură.

Debit istoric de 534 mc/s pe râul Bistrița!
Viitura a fost preluată integral în Acumularea Izvorul Muntelui (din administrarea Hidroelectrica), fără efecte în aval.
Intervenții în forță ale echipelor de la Apele Române pentru deblocarea drumurilor și protejarea comunităților din Suceava și Neamț

În urma precipitațiilor abundente din 27–28 iulie, pe râul Bistrița (stația Frumosu), s-a înregistrat un debit istoric de 534 mc/s depășindu-se cota de pericol. A fost emis cod roșu hidrologic de către Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, iar viitura formată a fost preluată integral în Acumularea Izvorul Muntelui, care a funcționat în parametri normali – fără probleme în aval.

Peste 100 de specialiști de la SGA Suceava și SGA Neamț (Apele Române Siret) intervin în teren, în vederea deblocării drumurilor de acces spre localitatea Broșteni din județul Suceava care este în acest moment izolată.
Mai multe utilaje din Vrancea, Bacău, Pașcani (6 excavatoare- 5 cu braț lung și unul cu braț scurt, precum și un buldozer), precum și de la Apele Române Olt și Apele Române Mureș sunt relocate la această oră pentru a reface zonele afectate și a debloca accesul spre localitatea Broșteni, momentan izolată.
Din localitatea Broşteni au fost evacuate 33 de persoane. Două poduri rutiere din localităţile Frasin şi Doroteia au fost avariate.

Potrivit polițiștilor, din cauza apei pluviale și aluviunilor scurse de pe versanți pe carosabil, circulația rutieră este oprită pe DN 17B, în localitatea Broșteni, județul Suceava.

De asemenea, DN 177A s-a surpat între localităţile Ostra şi Stulpicani.

În Neamț, potrivit unui comunicat al Prefecturii, emis în noaptea de duminică spre luni, aproximativ 560 de persoane din comuna Farcașa, 100 din comuna Borca și 30 din comuna Poiana Teiului s-au autoevacuat sau au fost evacuate preventiv, din cauza riscului ridicat de viitură.