În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, miercuri, 5 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Harghita – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Harghita, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gheorgheni, au pus în executare patru mandate de percheziție domiciliară, la persoane din municipiul Gheorgheni și comuna Sărmaș, din județul Harghita, precum și în municipiul Onești din județul Bacău.
Activitățile procedurale se desfășoară într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
Din cercetările desfășurate a rezultat că, pe parcursul acestui an, persoanele în cauză ar fi desfășurat activități caracteristice caselor de ajutor reciproc, fără a deține autorizațiile sau formele legale necesare desfășurării acestora.

Distribuie: