Dramă shakespeariană pentru danezi pe tărâm britanic. Naționala nordică face un meci fantastic la Glasgow, dar pierde calificarea directă la Mondial

Naționala Danemarcei a trăit un destin fatidic în ultimele partide ale preliminariilor. Un 2-2 acasă cu Belarusul a anulat înfrângerea Scoției din Grecia, astfel încât calificarea avea să se decidă în meciul direct, cu un punct diferență între cele două echipe. Danemarca a fost învinsă cu 4-2, scoțienii marcând trei goluri excepționale prin McTominay, Tierney și McLean pentru prima lor calificare din 1998 încoace la un Campionat Mondial.

Dincolo de rezultat, Danemarca a avut 70% posesie și a trimis 18 șuturi spre buturile adverse spre deosebire de cele 10 ale gazdelor. Toate acestea deși au jucat cu un om în minus din minutul 61 când fundașul dreapta Rasmus Kristensen de la Eintracht Frankfurt a primit al doilea cartonaș galben. În acel moment scorul era 1-1, rezultat care le asigura oaspeților calificarea, doar că danezii au preferat flerul și substanța în dauna unui joc la rezultat. Au făcut pressing, au pasat minute bune în jumătatea adversă, stârnind “Ole-uri” din tribune. Chiar și după ce au încasat după un corner golul de 2-1 de la Shankland, tot printr-un joc de pase la marginea careului ca la handbal au egalat prin Dorgu după doar câteva minute. Și nici la 2-2 nu s-au baricadat în propriul careu, continuând să joace fotbal nonșalant și cu o liniște aproape suprarealistă. Iar dacă Morten Hjulmand, jucătorul lui Sporting ar fi reușit o degajare mai bună în minutul 90+3, atunci foarte posibil ca danezii să fi sărbătorit la finalul meciului cu vizele pentru America adăugate în pașapoarte.

A fost ceva frumos și tragic precum destinul lui Hamlet în jocul Danemarcei de la Glasgow, o demonstrație de măiestrie și finețe în minutele de inferioritate numerică prin care se încerca o sfidare a destinului. O încercare de a combate lozinca meciurilor cu miză când spectacolul ete sacrificat în favoarea rezultatului. Spiritul boem aproape latin al danezilor a fost eclipsat pe tabelă de combativitatea și forța brută scoțiană care au alergat enorm cu un singur cuvânt în cap: “Calificare!!!” la fel de puternic și sonor precum acel “Freedom!!!” al lui Mel Gibson din filmul Braveheart. Și cu toate astea, și ei au avut nevoie de momente de o creativitate aproape inconștientă  pentru a marca și a se califica pentru prima dată în acest mileniu la un Campionat Mondial. Danezii însă pentru curajul lor nebunesc de a ieși cu mingea la joc, și-au câștigat respectul și admirația fanilor neutri, amintindu-ne pentru câteva zeci de minute care este semnificația adevărată a jocului de fotbal, dincolo de fenomenul mediatic și comercial din prezent. Pentru vedetele nordicilor, Kasper Schmeichel, Andreas Christensen, Pierre-Emile Højbjerg și Rasmus Højlund lupta nu s-a terminat, în martie Danemarca va întâlni pe teren propriu Macedonia de Nord pentru prima manșă a barajului, urmând în cazul unei victorii să joace cu calificarea pe masă în deplasare cu învingătoarea dintre Cehia și Irlanda. (Lucian BOROȘ)