Restricții de circulație pe Autostrada Moldovei A7

Începând de marți, 13 ianuarie, ora 10:00, vor fi instituite restricții de circulație pe A7, între km 61+000 – km 62+260, anunță CNAIR.
Restricțiile sunt instituite alternativ:
– pe banda mediană (se va circula doar pe prima bandă);
– pe banda de urgență (se va circula pe benzile 1 și 2).
Aceste restricții sunt necesare pentru efectuarea lucrărilor de remediere și întreținere a parapetului metalic pe banda alăturată zonei mediane și pe banda de urgență, în intervalul cuprins între orele 09:00–16:00.