Tragedie pentru o familie de băcăuani din Italia: mamă a trei fetițe mici, moartă după o luptă fulgerătoare cu cancerul. Cristina Butnăraș, mamă româncă originară din Bacău și stabilită în Italia, a murit la 40 de ani, după o luptă scurtă și dură cu o boală gravă. În urma ei au rămas trei fetițe, care vor crește cu dorul unei mame pierdute mult prea devreme. Cristina s-a stins luni, 26 ianuarie 2026, la ora 22:00, la câteva săptămâni după ce aflase că suferă de cancer de piele în stadiul IV.

Mama ei, Maria, venise din România în Italia cu mai bine de o lună înainte, ca să fie aproape de fiica ei, iar fratele, Ciprian, sosit din Germania, a stat lângă Cristina timp de trei zile, până în noaptea despărțirii. Cristina a lăsat în urmă, pe lângă cele trei fetițe de 13, 11 și 6 ani, și pe soț, părinți, frate și soră. În mesajul familiei se arată că una dintre cele mai mari dorințe ale Cristinei era să își vadă fetele la casa lor – locuința pe care familia abia reușise să o cumpere cu mare trudă.
Înmormântarea a avut loc joi, 29 ianuarie 2026, în comuna Bovisio-Masciago, din provincia Milano, regiunea Lombardia (Italia)


Distribuie: