VIDEO/Vizită surpriză la Oficieri Căsătorii din Onești: Copiii din Proiectul “Familia – icoană pilduitoare a iubirii”

În cadrul Proiectului “Familia – icoană pilduitoare a iubirii” înscris în Concursul Național Catehetic organizat de Patriarhia Română, grupul de cateheză al Parohiei “Pogorârea Sfântului Duh” din Onești, a organizat vineri o activitate inedită, în “Sala Oficieri Căsătorii” a Primăriei din Onești.
Profesorii Daniela Elena Coșa și Oana Adina Vîlcu, alături de preoții Alexandru Pânzaru și Daniil Chirliu, organizatorii proiectului, în cadrul unui parteneriat cu Primăria Onești, au adus în atenția copiilor informații despre cadrul civil în care se formează uniunea dintre bărbat și femeie.
Doamna Lepărdă Mihaela, șeful serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor, le-a prezentat celor mici despre întreg procesul de înregistrarea a familiei la starea civilă, încheierea căsătoriei civile, actul juridic ce atestă constituirea unei noi familii. A menționat și faptul că din punct de vedere legal, ofițerul de stare civilă din cadrul primăriei este autoritatea responsabilă cu înregistrarea acestui eveniment, precum și a ulterioarelor nașteri sau acte ce privesc structura familiei.
Copiii au fost entuziasmați de această activitate și s-au bucurat să afle că majoritatea părinților lor au pășit în această sală fiind înscriși în registrul de căsătorii. Au adresat întrebări și și-au fixat cunoștințe fundamentale despre celula de bază a societății – familia, iar la final au mulțumit cu aplauze, ca un ecou al felicitărilor primite de cei care și-au unit destinele aici.