Intervenție a pompierilor băcăuani la un incendiu într-o comună din județ

Pompierii militari băcăuani au intervenit sâmbătă pentru stingerea unui incendiu izbucnit în comuna Secuieni, satul Văleni. La locul solicitării s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.

La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta la acoperișul unei case, pe o suprafață de aproximativ 150 mp. Concomitent, flăcările se manifestau și la vegetația uscată din zonă, pe o suprafață de aproximativ un hectar.