Primăria Onești lansează licitația pentru modernizarea Parcului „Libertății”, proiect de peste 17 milioane de lei

Municipiul Onești face un nou pas în direcția dezvoltării urbane, anunțând lansarea procedurii de achiziție pentru reabilitarea și modernizarea Parcului „Libertății”, un spațiu emblematic, care va fi dus la standardele pe care comunitatea oneșteană le merită.

Valoarea estimată a investiției se ridică la 17.020.211,86 lei, iar atribuirea contractului se va face pe baza celui mai bun raport calitate–preț. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 7 mai 2026, ora 15:00, prin intermediul platformei SEAP, conform anunțului cu numărul SCN1174527.

Proiectul prevede lucrări complexe menite să transforme parcul într-un spațiu modern și atractiv pentru comunitate. Printre intervențiile incluse se numără amenajarea peisagistică, modernizarea aleilor pietonale și a pistelor pentru biciclete, reabilitarea zonelor de recreere, precum și realizarea de instalații electrice, de apă și canalizare.

Laurențiu Neghină, consilier al primarului municipiului Onești, subliniază că investiția depășește simpla reabilitare a unui parc, fiind un angajament pentru un oraș mai verde, mai bine organizat și adaptat nevoilor locuitorilor.

Autoritățile îi invită pe operatorii economici interesați să consulte documentația disponibilă în SEAP și să participe la procedura de achiziție, contribuind astfel la implementarea unuia dintre proiectele importante pentru viitorul Oneștiului.