Sâmbătă, 25 aprilie, în ziua de pomenire a Sfântului Apostol și Evanghelist Marcu, comunitatea parohială din satul Deleni, comuna Helegiu, Protopopiatul Onești, a îmbrăcat haine de sărbătoare, cu prilejul sfințirii de către Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, a așezământului social-filantropic pus sub ocrotirea Apostolului pomenit.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în mijlocul credincioșilor a poposit Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop-vicar al eparhiei, cel care, începând cu orele 9:00, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie, împreună cu un sobor de preoți, din care a făcut parte și părintele arhimandrit Vasile Pârjol, starețul Mănăstirii Cernica, fiu al satului.

În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a vorbit despre importanța ctitoririi unor astfel de edificii și i-a îndemnat pe credincioși să prelungească bucuria pascală prin Liturghie și Euharistie, cât și prin autenticitatea tradițiilor păstrate cu sacralitate în lumea satului românesc.

CITEȘTE ARTICOL INTEGRAL AICI: Noul așezământ social-filantropic al Parohiei Deleni, din Protopopiatul Onești, a fost sfințit | Arhiepiscopia Romanului si Bacaului

Distribuie: