Primăria Municipiului Onești a lansat invitația către operatorii economici interesați să depună oferte pentru realizarea lucrărilor de reabilitare și modernizare a Liceului cu Program Sportiv „Nadia Comăneci”.
Proiectul, finanțat din fonduri nerambursabile printr-un contract încheiat cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, are o valoare totală estimată de peste 3,2 milioane de euro fără TVA. Beneficiarul investiției este Municipiul Onești. Lucrările vizează îmbunătățirea infrastructurii educaționale și sportive a unității de învățământ, contribuind la crearea unor condiții moderne pentru elevi.
Investiția capătă o semnificație aparte, fiind derulată în „Anul Nadia Comăneci”, un moment simbolic pentru comunitatea locală și pentru promovarea performanței în sport.


Distribuie: