Oneștiul trăiește ziua mare a „Anului Nadia”! Finale de gimnastică, Drumul Perfecțiunii, Gala Campioanelor și concertul Loredanei Groza

Municipiul Onești se pregătește pentru cea mai importantă zi din cadrul manifestărilor dedicate „Anului Nadia Comăneci 2026”, program organizat la împlinirea a 50 de ani de la momentul istoric de la Montreal, când Nadia Comăneci a obținut primul 10 perfect din istoria gimnasticii olimpice.

Duminică, 31 mai, orașul va găzdui o serie de evenimente care vor aduce împreună campioni, sportivi, oficialități și iubitori ai sportului din întreaga țară.

Programul va începe la Sala Polivalentă „Nadia Comăneci”, unde, de la ora 10:30, va avea loc vernisajul expoziției „Montreal și dincolo de timp”. La ora 11:30 vor începe finalele pe aparate din cadrul Concursului Internațional de Gimnastică „Nadia Comăneci – Perfect 10”, competiție care a adus la Onești peste 200 de gimnaste din România și din străinătate.

În continuare, publicul va putea urmări demonstrații sportive susținute de Special Olympics, Asociația Down Clopoțica și gimnastele CSM Onești, urmate de un moment special: lansarea primei colecții oficiale de costume de gimnastică NADIA COMĂNECI, realizată în parteneriat cu renumitul designer francez Cristian Moreau.

De la ora 14:00 va avea loc ceremonia oficială de premiere a competiției, în cadrul căreia Nadia Comăneci va înmâna personal medaliile câștigătoarelor, urmată de o conferință de presă.

Unul dintre cele mai emoționante momente ale zilei este programat între orele 15:15 și 16:00, când va fi parcurs oficial traseul „Drumul Perfecțiunii”.

Acesta pornește de la blocul în care a copilărit Nadia Comăneci și ajunge la sala de gimnastică ce îi poartă numele, refăcând simbolic drumul care a dus-o pe marea campioană spre performanța ce a schimbat istoria sportului mondial.

 

Seara, atenția se va muta pe Stadionul Carom, recent modernizat, unde de la ora 19:00 va începe Gala Campioanelor. Evenimentul va reuni nume legendare ale gimnasticii, campioni olimpici și mondiali, precum și personalități marcante ale sportului românesc. Gala va fi transmisă în direct de Televiziunea Română.

Ziua aniversară se va încheia cu un concert extraordinar susținut de Loredana Groza, programat de la ora 21:15. Artista originară din Onești va urca pe scena Stadionului Carom într-un spectacol care va marca finalul unei zile dedicate performanței, emoției și unei campioane care a inspirat generații întregi.

La 50 de ani de la primul 10 perfect din istoria Jocurilor Olimpice, Oneștiul îi aduce un omagiu celei care a transformat numele orașului într-un simbol al excelenței sportive la nivel mondial.