Revoluție pentru șoferi: polițistul va verifica în sistem, nu în portofel

Veste bună pentru șoferi: ai uitat permisul acasă? Nu vei mai fi amendat

Șoferii din România ar putea scăpa în curând de una dintre cele mai frecvente sancțiuni aplicate în trafic. Senatul a adoptat pe 23 iunie un proiect legislativ care prevede eliminarea amenzilor pentru conducătorii auto care nu au asupra lor permisul de conducere sau certificatul de înmatriculare, dacă aceste documente pot fi verificate electronic de către polițiști.

Inițiativa legislativă aparține deputatului Alexandru Dimitriu, care susține că sancționarea șoferilor pentru simpla lipsă fizică a documentelor nu mai este justificată în contextul digitalizării sistemelor de evidență ale autorităților.

Potrivit expunerii de motive, polițiștii rutieri au posibilitatea de a verifica în timp real, prin bazele de date disponibile, dacă o persoană deține un permis de conducere valabil și dacă autovehiculul îndeplinește condițiile legale pentru a circula pe drumurile publice. În aceste condiții, menținerea sancțiunii pentru documente uitate acasă este considerată depășită.

„Dacă polițistul poate verifica instantaneu în sistem că deții un permis de conducere valabil și că autovehiculul este înmatriculat și are drept de circulație, sancțiunea nu își mai găsește utilitatea”, a argumentat inițiatorul proiectului.

În timpul dezbaterilor din Senat, Alexandru Dimitriu a arătat că în mai multe state europene această contravenție a fost deja eliminată, autoritățile bazându-se pe verificările electronice și pe accesul direct la bazele de date naționale.

Proiectul reprezintă un nou pas către simplificarea relației dintre cetățeni și instituțiile statului și vine în contextul unui proces mai amplu de digitalizare a serviciilor publice.

Pentru a intra în vigoare, inițiativa trebuie să primească și votul Camerei Deputaților, care este forul decizional în acest caz. Dacă va fi adoptată și promulgată, șoferii nu vor mai risca amenzi doar pentru faptul că au uitat permisul de conducere sau certificatul de înmatriculare acasă, atât timp cât documentele sunt valabile și pot fi verificate în sistemele electronice ale autorităților.

Acest proiect nu elimină obligația de a deține un permis de conducere valabil sau documente legale pentru autovehicul, ci doar sancțiunea aplicată pentru lipsa lor fizică în momentul controlului, în condițiile în care informațiile pot fi verificate electronic. (Foto ilustrativ)