Zi mare pentru fotbalul băcăuan! FC Bacău întâlnește astăzi, pe teren propriu, Universitatea Craiova, campioana en-titre a României și deținătoarea Cupei României. Partida se dispută de la ora 17:30, în Grupa D a Cupei României, iar arena de la Ruși-Ciutea va fi gazda unui meci cum de mult nu s-a mai văzut în fotbalul băcăuan.
Este, fără îndoială, unul dintre cele mai importante momente din scurta istorie a clubului FC Bacău. Pentru prima dată, formația băcăuană a ajuns în grupele Cupei României, iar primul adversar trimis de sorți este chiar campioana României.
Universitatea Craiova vine la Bacău după un sezon în care a cucerit cele mai importante trofee interne și este, în acest moment, singura reprezentantă a României în grupele competițiilor europene.
O zi istorică pentru FC Bacău

Pentru formația pregătită de Costel Enache, partida de astăzi reprezintă mai mult decât un simplu joc de Cupă. Este o recompensă pentru parcursul avut până acum și o oportunitate extraordinară pentru jucătorii băcăuani de a se măsura cu una dintre cele mai puternice echipe ale țării.
„Un astfel de meci, cu campioana României, este un reper important pentru clubul nostru. Noi nu am avut până acum un meci atât de important”, a declarat antrenorul Costel Enache pentru Liga2.ro.
Tehnicianul spune că presiunea rezultatului nu trebuie să apese pe umerii jucătorilor săi, obiectivul principal fiind deja atins odată cu calificarea în grupele competiției.
„Mă bucur pentru jucători, pentru că este meritul lor că au ajuns aici, mă bucur că vine așa o răsplată pentru ei”, a mai spus Costel Enache.

Două victorii cu 3-0 până la întâlnirea cu campioana
FC Bacău a avut un parcurs fără greșeală până în grupele Cupei României. Băcăuanii au trecut în turul 3 de Viitorul Onești, cu 3-0, în deplasare, iar în play-off au obținut o nouă victorie categorică, tot cu 3-0, în fața celor de la SC Popești Leordeni.
Aceste rezultate au adus clubul, în premieră, în grupele Cupei României. Iar recompensa este una pe măsură: Universitatea Craiova la Ruși-Ciutea!
Grupa D, una complicată pentru băcăuani
FC Bacău se află într-o grupă în care mai evoluează FC Voluntari, Sporting Liești, Chindia Târgoviște și Dinamo. Primele două partide ale grupei s-au disputat deja. FC Voluntari a trecut cu 1-0 de Chindia Târgoviște, în deplasare, în timp ce Dinamo a câștigat cu 4-1 partida cu Sporting Liești.
În aceste condiții, meciul de astăzi capătă și mai multă importanță pentru FC Bacău, chiar dacă formația lui Costel Enache pornește cu șansa a doua în fața campioanei.
Campioana joacă la Ruși-Ciutea

Un aspect aparte al partidei îl reprezintă chiar locul disputării. Baza sportivă FC Bacău de la Ruși-Ciutea va găzdui un meci cu o miză și o încărcătură aparte. Campioana României vine să joace pe arena de lângă Bacău, într-un moment care poate rămâne în istoria clubului.
Partida va începe la ora 17:30, ora de disputare fiind stabilită astfel încât meciul să poată fi organizat la Ruși-Ciutea. În cazul în care ar fi fost programat în nocturnă, FC Bacău ar fi trebuit să joace la Piatra Neamț.
Meci transmis la Digi Sport, Prima Sport și FRF TV
Sold out! Toate biletele pentru partida FC Bacău – Universitatea Craiova au fost epuizate. Cei care nu ajung la stadion vor putea urmări confruntarea dintre FC Bacău și Universitatea Craiova la televizor. Partida va fi transmisă de Digi Sport și Prima Sport, iar pentru cei care preferă varianta online, meciul va putea fi urmărit și pe FRF TV.

FOTO/FC Bacau

Distribuie: