Adormirea Maicii Domnului, cea mai importantă sărbătoare dedicată Sfintei Fecioare Maria

La 15 august, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Adormirea Maicii Domnului. Acest praznic este cel mai important din cele dedicate Sfintei Fecioare Maria în cursul anului bisericesc şi însemnate cu roşu în calendar, dintre care consemnăm: 8 septembrie – Naşterea Maicii Domnului, 1 octombrie – Acoperământul Maicii Domnului, 21 noiembrie – Intrarea în biserică a Maicii Domnului, […]

Actualitate, National, Sport
august 14, 2024

Costel Cășuneanu, victorie la turisme, al doilea la open în Campionatul Național de Super Rally, Trofeul Profi Timișoara

” Azi am trăit cea mai nebună etapă din acest sezon automobilistic. Acum o lună am fost pe locul 9 la Alba Iulia, iar acum, cu aceeași mașină, la Timișoara, am terminat pe 1 la turisme și am obținut victoria la echipe cu Impuls Leasing Rally alături de Aurelian Andronache. Mulțumesc echipei tehnice pentru mașina […]

Când va intra Ana Maria Bărbosu în posesia medaliei olimpice. TAS a respins apelul americanilor și a certificat bronzul pentru România la gimnastică-sol

Federația Română de Gimnastică a dat luni seară un comunicat așteptat de toată suflarea sportului românesc: apelul americanilor de la TAS în ce privește nota primită în finala de la sol a fost respins. Forul de la Lausanne a parafat astfel decizia luată sâmbătă prin care gimnastei de peste ocean, Jordan Chiles i se retrage […]

16-18 august/Cel mai tare eveniment al verii în Piața Catedralei din Onești

Urmează un weekend plin de surprize pentru oneșteni, în perioada 16-18 august, imediat după marea Sărbătoare de Sf. Maria. Primăria Onești anunță spectacole în toate cele trei zile, în cadrul Recitalurilor Verii, timp în care, în Piața Catedralei se desfășoară și cel mai tare eveniment al verii – GRILL & BEER FEST!, organizat de societatea Roger&Bunghez.  Vineri, 16 […]

Actualitate
august 14, 2024

Bătăuș reținut de polițiștii din Moinești și dus la arest

La data de 12 august a.c., polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Moinești, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Moinești, au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 41 de ani, din comuna Zemeș, bănuit de comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe. Cel în cauză a fost introdus în Arestul I.P.J. Bacău. Din […]

Actualitate, Sport
august 13, 2024

SURSE/ Investiție de milioane în fotbalul oneștean. Negocieri între Daniel Munteanu, Sportul Onești, și Mihai Ilie, proprietarul Agricultorul Group

Negocieri între fostul internațional Daniel Munteanu (foto 2), fondatorul clubului de fotbal Sportul Onești, și omul de afaceri Mihai Ilie (foto 1), proprietarul companiei Agricultorul Group și al societății Panimon. Mihai Ilie, unul din cei mai bogați oameni de afaceri din județ, este dispus să investească în clubul de fotbal al fraților Daniel și Costel […]

Școala de Vară a Clubului de istorie „Alecu Aslan” al C. N. „Dimitrie Cantemir”, la Biblioteca „Radu Rosetti” Onești

Biblioteca municipală „Radu Rosetti” Onești găzduiește a doua ediție a Școlii de Vară organizate de Clubul de Istorie „Alecu Aslan” al Colegiului Național „Dimitrie Cantemir” din Onești. Elevii participă la patru ateliere de lucru corespunzătoare epocilor istorice: Epoca Antică: atelier de olărit (Dr. Elena Brândușa Popovici, „Navigând prin Marea Neagră”) Evul Mediu: „A avea sau […]