Actualitate, Diaspora, National
iunie 20, 2025

Adolescentă din Bacău, dată dispărută după ce a plecat cu iubitul în Germania

Cerasela Maria Chiriac, 17 ani, născută în Bacău, este dată dispărută de către familie după ce a plecat în Germania împreună cu concubinul ei. Poliția Română: La data de 30.04.2025, numita Chiriac Cerasela-Maria a părăsit teritoriul României împreună cu concubinul ei, cu destinația Germania, iar din acel moment nu a revenit la domiciliu și nici […]

Elevii Școlii Gimnaziale din Cașin au încheiat anul școlar în rugăciune

Elevii Școlii Gimnaziale „Învățător Neculai Pâslaru” din Cașin au ales să încheie cursurile anului școlar în rugăciune. Astfel, aceștia, împreună cu dascălii lor, educatori, învățători și profesori, însoțiți de doamna director, Nadia Elena Manea, au participat marți, 17 iunie, la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Biserica „Sfânta Muceniță Sofia și cele trei fiice ale […]

Actualitate
iunie 20, 2025

Sabie veche de 3.500 de ani, descoperită acasă la un bărbat dintr-o comună băcăuană

Polițiștii Serviciului Investigații Criminale Bacău, ai Postului de Poliție Corbasca, împreună cu polițiștii criminaliști și cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Bacău, au pus în executare, miercuri, 18 iunie, un mandat de percheziție domiciliară, emis de către Judecătoria Podu Turcului, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Activitățile s-au desfășurat în comuna […]

Monseniorul Benoni Ambăruș, născut în Cleja, sat Somușca, numit arhiepiscop de Papa Leon al XIV-lea

Papa Leon al XIV-lea l-a numit pe monseniorul Benoni Ambăruș, originar din județul Bacău,  arhiepiscop al arhidiecezei de Matera-Irsina și episcop al diecezei de Tricarico, în Italia, unificând ”in persona episcopi” cele două circumscripții ecleziastice, scrie Vatican News. Născut în comuna Cleja, sat Somușca (Bacău) în 1974, monseniorul Ambăruș era episcop auxiliar pentru dieceza Romei […]

Protestele profesorilor! Daniela Ștefănescu, senator de Bacău: “Profesorii nu cer privilegii. Cer decență. Cer respect. Cer aplicarea unor promisiuni deja asumate de statul român”

“În timp ce majoritatea elevilor au intrat oficial în vacanță, dascălii României se pregătesc să reintre în grevă. Nu e un paradox. Este încă o dovadă că sistemul de educație din România nu este în pauză, ci în colaps.”, atrage atenția senatoarea de Bacău Daniela Ștefănescu. Ea a declarat de la tribuna Parlamentului că, “Profesorii […]

Actualitate
iunie 19, 2025

Pompierii băcăuani au avut 148 de intervenții în doar trei zile

În perioada 16–18 iunie a.c., echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău au gestionat 148 de situații de urgență, desfășurate pe întreg teritoriul județului. Dintre cele mai numeroase, amintim următoarele: 8 intervenții pentru stingerea incendiilor; 33 misiuni de acordare a primului ajutor medical de urgență; 5 intervenții pentru asistența persoanelor aflate în dificultate; 11 acțiuni de recunoaștere în […]

O nouă ediție a “Zilelor Culturii Călinesciene” la Biblioteca “Radu Rosetti” Onești

În perioada 20-21 iunie, Biblioteca Municipală „Radu Rosetti” Onești găzduiește a LIII-a ediție a „Zilelor Culturii Călinesciene”, eveniment organizat de de Fundația Națională „G. Călinescu”. Vineri, 20 iunie Ora 10 – Vernisajul expoziției de fotografie Mihai Șora Colocviu: „Citim filosofie?! De ce? Quid prodest?” Lecturi comentate, discuții libere și proiecte de lectură personală Ora 17 […]

Actualitate
iunie 19, 2025

Agresorii copilului din Dărmănești, reținuți de polițiști

Cinci adolescenți au fost reținuți de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Dărmănești, după ce au agresat un copil de 12 ani, pe un teren viran din oraș, în urma unui conflict spontan. În urma administrării probatoriului, la data de 17 iunie a.c., față de cei cinci minori – trei în vârstă de 14 ani și […]

Actualitate
iunie 18, 2025

Geam tripan termopan – soluția modernă pentru izolație și eficiență energetică

Dacă îți dorești o locuință bine izolată, liniștită și cu facturi mai mici la energie, geamul tripan termopan este alegerea ideală. Față de termopanul clasic, acesta oferă o izolație termică și fonică superioară, protejează împotriva condensului și contribuie la un confort general mai ridicat. Iar dacă ești din Onești sau din zona Bacău, îți recomandăm […]

Actualitate
iunie 18, 2025

Șoferi din Cașin, prinși de polițiștii oneșteni că transportau persoane la “ia-mă nene!”

Doi șoferi din comuna băcăuană Cașin au fost prinși de polițiștii de la Rutieră Onești în timp ce efectuau transport de persoane neautorizat pe traseul Onești-Mănăstirea Cașin. IPJ Bacău: “A fost depistat un bărbat de 45 de ani, din comuna Cașin, județul Bacău, care efectua transport de persoane contra cost, pe traseul Onești – Mănăstirea […]