FEATURE
on mai 5, 2026

Moțiunea PSD-AUR a fost votată de 281 senatori și deputați, ceea ce înseamnă că Guvernul Ilie Bolojan a fost demis de Parlament. Moțiunea PSD-AUR intitulată „Stop planului Bolojan” fusese semnată de 254 de parlamentari din totalul de 464. Ca să treacă erau nevoie de 233 de voturi „pentru” din partea deputaților și senatorilor.

FEATURE
on apr. 29, 2026

Potrivit informațiilor oficiale, cei doi au transmis demisiile către Ministerul Afacerilor Interne, urmând să își continue activitatea până la emiterea unei Hotărâri de Guvern care va oficializa încetarea mandatelor. Prefectul județului Bacău, Andreea Negru, a confirmat situația, precizând că „cei doi subprefecți și-au înaintat demisiile către MAI, iar acestea își vor produce efectul după publicarea […]

FEATURE
on apr. 27, 2026

Partidul Social Democrat și Alianța pentru Unirea Românilor au anunțat inițierea unui demers comun pentru redactarea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Declarația a fost făcută luni, 27 aprilie, la Parlament, de Marian Neacșu (PSD) și Petrișor Peiu (AUR). Cei doi au precizat că au început deja „demersurile tehnice” pentru elaborarea documentului. „În […]

FEATURE
on apr. 17, 2026

AUR conduce, în continuare, în preferințele electoratului, conform ultimului sondaj de opinie prezentat de Agenția de Rating Politic. Este urmat de PSD, PNL și USR, iar partidul Dianei Șoșoacă, SOS România, ar trece pragul electoral. Astfel, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, AUR obține 35,8 % din voturi, PSD – 17,2 %, PNL […]

FEATURE
on ian. 22, 2026

În timp ce alte partide încă testează terenul și își caută direcția, în interiorul Partidul Social Democrat Onești lucrurile par mai avansate decât lasă să se vadă. Oficial, nimic nu este decis. Neoficial, însă, un nume începe să fie rostit tot mai des. După retragerea din prim-plan a fostului primar Laurențiu Neghină, poziția de candidat […]

FEATURE
on mai 20, 2025

Marcel Ciolacu a demisionat, marţi, din funcţia de preşedinte al Partidului Social Democrat, în cadrul Consiliului Politic Naţional al formaţiunii. Sorin Grindeanu, prim-vicepreședinte al social-democraților, a fost ales prin vot, de Consiliul Politic Național, în funcția de președinte interimar al PSD, până la organizarea unui congres. Fostul premier a făcut un anunț oficial pe pagina […]

FEATURE
on mart. 13, 2025

Victor Ponta a fost dat afară din PSD miercuri, după ce și-a depus candidatura la Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidențiale din luna mai. Potrivit unor surse citate de postul de televiziune Digi 24, toți membrii Consiliului Politic Naţional (CPN) al PSD au votat pentru excluderea lui Ponta, cu o singură excepție: Emil Radu Moldovan, […]

FEATURE
on nov. 27, 2024

Laurențiu Neghină, fost primar al municipiului Onești și consilier personal al actualului edil, Adrian Jilcu, a declarat că rezultatul votului de duminică, din primul tur al alegerilor prezidențiale, este o sancțiune dată vechii clase politice din România. “A fost un duș rece pentru clasa politică veche, sper că s-a înțeles clar ce s-a întâmplat”, a […]

FEATURE
on iul. 4, 2024

Coaliția de guvernare PSD-PNL a stabilit joi, 4 iulie, în urma unei ședințe care a durat mai puțin de două ore, ca turul întâi al alegerilor prezidențiale să se desfășoare pe 24 noiembrie, iar turul al doilea pe 8 decembrie. De asemenea, coaliția a stabilit și data alegerilor parlamentare, pe 1 Decembrie, chiar de Ziua […]

FEATURE
on iun. 3, 2024

Ștefan Constantin, candidatul PSD pentru funcția de primar al orașului Comănești, are 45 de ani, este inginer energetician, absolvent al Liceului Energetic Iași în 1997 și al Facultății de Electrotehnică Iași. De la părinți, tatăl inginer la Exploatarea Minieră Comănești și mama profesoară de matematică la Școala gimnazială Vermești, a învățat că cea mai importantă […]