Cardurile sociale de 250 lei se pot folosi atât la magazine cât și în restaurante. S-a publicat lista firmelor partenere

In Actualitate, Economie, National, Social
iulie 06, 2022

Beneficiarii cardurilor sociale în valoare de 250 de lei le pot utiliza atât în magazine alimentare cât și în restaurante. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a publicat lista completă a magazinelor în care pot fi folosite tichetele sociale. Pe această listă se regăsesc și restaurante.

Voucherele sociale din programul „Sprijin pentru România” sunt destinate achiziției de produse alimentare și de mâncare caldă. Cardurile sunt alimentate la fiecare două luni cu câte 250 de lei, în patru tranșe, până la sfârșitul anului, iar sumele disponibile sunt valabile 12 luni de la data încărcării lor.

Inițial, Marius Budăi, ministrul Muncii, a declarat că sunt șase alimente de bază care se pot cumpăra cu aceste vouchere: pâine, cartofi, orez, ulei, carne de pui şi ouă. Voucherele pot fi utilizate la hipermarket, magazine și pieţe, mai preciza ministrul Muncii. La doar câteva zile, acesta  declara că nu există o listă de alimente ce pot fi achiziționate cu aceste vouchere, chiar dacă anterior spunea cu totul altceva.

În județul Bacău sunt 428 de magazine alimentare, supermarketuri și restaurante unde se pot folosi cardurile. Cele mai multe sunt în municipiul Bacau, 114, urmat de Onești, cu 36. În Comănești și Moinești sunt câte 20 de magazine și restaurante, în Tg Ocna, șapte, iar în Slănic Moldova, șase.

Sunt și localități care se regăsesc pe listă cu doar un magazin, ca în cazul comunei Tg Trotuș.

La nivel național, au fost desemnați trei emitenți de carduri, județul Bacău fiind alocat către Edenred, alături de alte 12 județe din Moldova și Muntenia.

Cardurile ajung la beneficiari prin poștă și sunt însoțite de scrisori care conțin instrucțiuni de utilizare (inclusiv codul PIN), detalii despre operatorii economici parteneri și un număr de telefon pentru informații suplimentare.

Ultimele date despre distribuția cardurilor arătau că se spera ca la începutul lunii iulie acestea să ajungă la o jumătate de milion de români din totalul de 2,5 milioane de beneficiari.