În urma unei acțiuni a polițiștilor din Comănești desfășurată în piețe, centre comerciale, târguri și alte zone publice au fost date amenzi de 10.000 de lei.
Polițiștii din Comănești au acționat pe raza de competență, pentru creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor, menţinerea ordinii şi liniştii publice, prevenirea faptelor de comerţ neautorizat, a infracţiunilor contra patrimoniului și prevenirea evenimentelor rutiere. Acțiunea a avut loc miercuri, 14 septembrie.
Polițiști și jandarmi au desfășurat activități în zona piețelor, a centrelor comerciale, a târgurilor și a altor zone de interes. Astfel, au fost legitimate aproximativ 40 de persoane și controlate în trafic 20 de autovehicule. De asemenea, au fost verificate 8 societăți comerciale. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate opt sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 10.000 de lei.
La aceeași dată, în intervalul orar 08:00-12:00, polițiștii din cadrul Poliţiei Oraşului Buhuşi, împreună cu cei de la economic, de la protecția animalelor, polițiști rutieri și jandarmi, au acţionat pe raza orasului pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii stradale şi a altor fapte de natură penală şi contravenţională cu ocazia târgului săptămânal şi bâlciului anual tradiţional organizate.
Au fost legitimate peste 60 de persoane, controlate în trafic 43 de autovehicule și 20 de atelaje hipo. Totodată, au fost verificați 15 agenți economici. În urma neregulilor constatate au fost aplicate 21 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 10.350 de lei.
Sursa/IPJ Bacău
Distribuie: