Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, și-a anunțat demisia joi seară. El urma să aibă o discuție cu premierul Nicolae Ciucă despre acuzațiile de plagiat la adresa sa.
„Am decis, din proprie inițiativă, să demisionez din funcția de ministru al educației. A fost o șansă și o onoare pentru mine sa încep reformarea din temelii a sistemului national de învățământ. Am preluat mandatul de ministru nu pentru că nu aveam ce face sau pentru a-mi trece ministeriatul in CV. Aveam și una și alta.
Am venit într-un moment extrem de dificil cu dorința de a schimba lucrurile în bine. Mi-am început mandatul într-o criză sanitară fără precedent și am luptat pentru ca în toată acea perioadă elevii să meargă la școală cu prezență fizică. Am militat în mod constant și am asigurat cadrul legal pentru ca finanțarea educației să crească. În mandatul de ministru al educației am reușit schimbări care au pus bazele reformei România Educată”, a declarat Sorin Câmpeanu.
Ministrul demisionar Campeanu a fost acuzat, recent, de plagiat de catre jurnalista Emilia Șercan.
Sorin Cîmpeanu este acuzat că ar fi plagiat, într-un curs de specialitate, 92 de pagini din munca a doi profesori de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Bucureşti, alături de care a semnat, în 2000, ca al patrulea autor, nouă pagini dintr-un curs universitar.
Sorin Cîmpeanu a susținut că cei care au lansat acuzațiile de plagiat la adresa sa „sunt un fel de habarnişti în domeniul educaţiei”. El a mai spus că astfel de acuzații sunt lansate de către cei care „îşi doresc cu orice preţ să blocheze legile Educaţiei”, pe care i-a catalogat drept „analfabeți puri”.
Distribuie: