Moineșteanul Gelu Scurtu, laureat al concursului Fotogeografica. Lucrarea premiată este „Dansul ursului”

In Actualitate, Cultură și educație, National
octombrie 18, 2022

Moineșteanul Gelu Scurtu a obținut premiul I la Concursul de artă fotografică Fotogeografica, ediția a XXVI-a, la secțiunea Patrimoniu cultural cu fotografia Dansul Ursului.

Gelu Scurtu (foto) a imortalizat unul dintre evenimentele tradiționale din localitatea sa, Festivalul datinilor și colindelor „Anii vechi și anii noi”.

Fotogeografica este un proiect realizat de Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti, sub egida Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse, cu suportul deosebit al Operei Naționale București și Teatrului Național ”I.L. Caragiale” din București împreună cu prestigiosi parteneri precum: ZITEC, RePatriot, Universitatea Bucureşti, Muzeul de Istorie al Municipiului Bucureşti, Universitatea Populară ”I. Dalles”, National Geographic Romania, UNESCO ProNatura.

Fotogeografica atrage anual noi tineri pasionați de fotografie, dar și profesioniști din domeniu, în cel mai important concurs național de fotografie care are ca tematică promovarea valorilor naturii, a culturii şi tradiţiilor româneşti de pe teritoriul României. Fotogeografica a ajuns la a 26-a ediție a sa, iar concursul se bucură de un real succes și de o popularitate crescută.

Apreciată drept cea mai importantă manifestare la nivel naţional din domeniul artei fotografice, adresată exclusiv tineretului, Fotogeorgrafica a atras, în cele 26 de ediții de până acum, 7.000 de concurenți, cu peste 20.000 de fotografii, dintre care au fost premiați 200. De asemenea, lucrările intrate în concurs au avut peste 175.000 de vizitatori iar Serile Fotogeografica au avut peste 30.000 de participanți.