Prinși de polițiștii băcăuani, mai mulți șoferi s-au ales cu dosare penale pentru alcool la volan

In Actualitate, Flagrant
decembrie 13, 2022

Sâmbătă, 10 decembrie, în jurul orei 08:55, un echipaj de poliție rutieră din cadrul Serviciului Rutier Bacău, a depistat în trafic, un bărbat de 44 de ani, din comuna Filipești, în timp ce conducea un autoturism pe DN 2 – E 85, pe raza comunei Filipești.

În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la spital unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.

Duminică, 11 decembrie, polițiștii din Moineşti au depistat în flagrant, un bărbat de 56 de ani, din municipiul Iași, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentraţie de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la spital, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cel în cauză este cercetat penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanţe.

Tot duminică, 11 decembrie, un echipaj de poliţie din cadrul Serviciului Rutier Bacău a oprit, pe raza municipiului Bacău, pentru control, un autoturism, care era condus de către un bărbat de 34 ani, din orașul Buhuși.

Având în vedere faptul că acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 1,08 mg/l alcool în aerul pur expirat.

Acesta a fost transportat la Spitalul Județean Bacău, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Sursa/IPJ Bacău, foto ilustrativ