„Dansul Urşilor”, înscris Patrimoniul Mondial Cultural Imaterial UNESCO, va fi capul de afiş al celei de-a 27-a ediţie a Festivalului „Datinilor şi Obiceiurilor Strămoşeşti” de la Comăneşti, transmite Agerpres.
Evenimentul va debuta pe 30 decembrie, începând cu ora 11.00, în faţa Primăriei Comăneşti, iar alaiul va străbate centrul oraşului, până la scena special amenajată.
„Dansul Urşilor” a atras atenţia întregii lumi, iar numeroşi turişti străini vin la Comăneşti special pentru acest eveniment.
De-a lungul anilor, au venit turişti din majoritatea ţărilor europene, dar şi din SUA, Canada, Australia şi Coreea de Sud.
Anul acesta va fi prezent şi un grup de opt turişti din Japonia, atraşi de spectacolul unic în urma difuzării unui reportaj dedicat la una din televiziunile nipone.
„Urşii” au apărut pe coperta prestigioasei reviste National Geographic şi în paginile ziarului New York Times, iar compania aviatică Air Berlin îi promovează ca fiind una din principalele atracţii din România. (Sursa/Agerpres, foto/EuropaFM)
Distribuie: