Un tânăr (22 de ani) a fost prins de polițiști cu 142 km/h, chiar în zona din Sascut unde a avut loc un alt accident

In Actualitate, Flagrant
februarie 25, 2023

Un tânăr de 22 de ani a fost prins de polițiști în timp ce conducea cu viteza de 142 km/h în localitatea băcăuană Sascut, chiar în zona unde, în urmă cu doar câteva zile, un bărbat, aflat pe trecerea de pietoni, a fost luat în plin de un autovehicul.

La data de 25 februarie, un echipaj de poliție din cadrul Serviciului Rutier Bacău a depistat, pe raza localității Sascut, un conducător auto de 22 de ani în timp ce conducea un autoturism pe DN 2-E 85, cu viteza de 142 km/h.

Tânărul a fost sancționat contravențional de polițiști cu amendă în valoare de 2.900 de lei, iar ca măsură complementară i-a fost reținut permisul de conducere pentru o perioadă de 120 de zile, fiindu-i eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.

Polițiștii rutieri continuă să acționeze zilnic, pe drumurile publice din județ pentru monitorizarea traficului rutier, îndeosebi în zonele cu risc ridicat de accidente rutiere, însă exemplul de mai sus demonstrează încă o dată că, deși atragem atenția asupra conduitei preventive, mai sunt conducători auto indisciplinați. (Sursa/IPJ Bacău)