În urma controlului efectuat la un operator economic din municipiul Bacău, s-a constatat faptul că, societatea desfăşura activităţi de comercializare flori fără a respecta prevederile Ordonanţei Guvernului 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.
În consecinţă, pentru abaterea constatată, societatea în cauză a fost sancţionată contravenţional cu suma de 20.000 lei şi s-a dispus confiscarea valorică a sumei de 1.459 de lei reprezentând contravaloarea florilor comercializate şi nefiscalizate.
Și în perioada următoare vor fi desfășurate activități specifice în scopul respectării prevederilor Ordonanţei Guvernului 28/1999 de către toți operatorii economici de a utiliza aparatele de marcat electronice fiscale.
În data de 1 martie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice și reprezentanți din cadrul Comisariatul Județean pentru Protectia Consumatorului Bacău, au efectuat verificări pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.
Astfel, au fost verificați 45 operatori economici, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 17 contravenţii, în valoare de 97.500 lei.
Totodată, pentru 3 operatori economici s-a dispus suspendarea activității până la data la care se vor dota cu aparate de marcat electronice fiscale și au fost confiscați valoric 5.207 de lei. (Comunicat/ IPJ Bacău, foto ilustrativ)
Distribuie: