FOTO/Un băcăuan s-a îmbrăcat în călugăriță ca să ceară bani de la enoriași. Polițiștii locali l-au prins în zona Bisericii ”Sf. Nicolae”

In Actualitate, Flagrant
martie 03, 2023
Un individ deghizat în măicuță a fost depistat vineri dimineață în zona Bisericii ,,Sfântul Nicolae” din municipiul Bacău. O patrulă de ordine publică a Poliției Locale l-a interceptat în timp ce apela la mila publicului.
Acesta a fost condus la sediul Poliției Locale, unde a fost legitimat, și s-a constatat că se numește B.I., în vârstă de 30 de ani, și domiciliază în județul Bacău.
Bărbatul îmbrăcat în călugăriță  a fost sancționat contravențional cu suma de 500 lei conform prevederilor Legii 61/1991 republicată.