Vești bune pentru locuitorii comunei băcăuane Ștefan cel Mare. Primarul localității, Ion Vlasie, a semnat contractul de finantare pentru modernizarea drumurilor din comună, în valoare de peste 2,5 milioane de euro.
„Primăvara continuă cu vești bune pentru comuna Ștefan cel Mare!
În prezența domnului secretar de stat Alexandru Stoica și a domnului deputat Costel Dunava am semnat la sediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației Publice contractul de finanțare pentru obiectivul de investiție <Modernizare drumuri comunale, sătești și de interes local în satele din Comuna Ștefan cel Mare, județul Bacău> în valoare de 12.595.540, 53 lei prin Programul național de investiții <Anghel Saligny>.
Implementarea proiectului ne apropie de unul din obiectivele noastre prin care dorim ca toate drumurile din comună să fie modernizate.
Ne ținem de cuvânt!”, a transmis primarul comunei, Ion Vlasie.
Distribuie: