METEO/ Iarna își mai scutură cojoacele – Temperaturi scăzute, îngheț la sol, brumă, intensificări ale vântului

In Actualitate, National, Social
martie 28, 2023

INFORMARE METEOROLOGICĂ

Interval de valabilitate: 28 martie, ora 10 – 30 martie, ora 09

Fenomene vizate: răcire accentuată – îngheț la sol și brumă

Zone afectate: Moldova

În intervalul menționat vremea va fi rece pentru această dată, iar temperaturile minime vor fi preponderent negative, astfel încât se vor încadra în general între -6 și 0 grade și se va produce brumă sau îngheț la sol.

 

AVERTIZARE METEOROLOGICĂ
COD GALBEN

Interval de valabilitate: 27 martie, ora 23 – 28 martie, ora 23

Fenomene vizate: intensificări ale vântului

Zone afectate: județele Botoșani, Suceava, Iași, Neamț, Vaslui, Bacău, Galați și zona joasă a județului Vrancea

În cea mai mare parte a Moldovei, vântul va avea local și temporar intensificări, cu viteze de 50…65 km/h și izolat peste 70…75 km/h.

 

COD PORTOCALIU

Interval de valabilitate: 27 martie, ora 23 – 28 martie, ora 23

Fenomene vizate: intensificări susținute ale vântului, viscol puternic

Zone afectate: zona de munte a județului Vrancea, la altitudini de peste 1500 m

În intervalul menționat, în Carpații de Curbură, la altitudini mai mari de 1500 m, vântul va avea intensificări susținute, cu rafale de 120…140 km/h, va fi viscol puternic și vizibilitate foarte scăzută.

 

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ
COD GALBEN

Interval de valabilitate: 28 martie, ora 23 – 29 martie, ora 21

Fenomene vizate: intensificări ale vântului

Zone afectate: zona de munte a județului Vrancea

În intervalul menționat, în Carpații de Curbură, local și temporar vântul va avea intensificări cu rafale de peste 70…90 km/h.

 

COD GALBEN

Interval de valabilitate: 29 martie, ora 06 – 29 martie, ora 21

Fenomene vizate: intensificări ale vântului

Zone afectate: județele Botoșani, Iași, Vaslui și zona joasă a județelor Suceava, Neamț, Bacău

 

În cea mai mare parte a Moldovei, temporar vor fi intensificări ale vântului, cu viteze de 55…60 km/h.