
Valeriu Leonov, un cunoscut fotograf tulcean, își pregătea o masă frugală în a treia zi de Paști, marți, 18 aprilie a.c., când a dat peste imaginea unei cruci în interiorul unui cartof, scrie adevarul.ro.
Uimit, a făcut o poză și a postat-o pe contul său privat de Facebook. Om deosebit de credincios, Leonov a mărturisit că este pentru prima dată când i se întâmplă asta.
„Hristos a înviat! Dragi prieteni, astăzi la ora 16:30 m-am apucat să îmi pregătesc masa de seară, un ou fiert, câteva bucățele de pește afumat și un cartof fiert, de aproximativ 14 cm. Am curățat cartoful de coajă, am tăiat o bucată din el, să rămână pentru mâine, deoarece era cam măricel, iar restul l-am despicat în două părți, pe lungime. Iată ce a apărut în interiorul cartofului, este prima oară când mi se întâmplă așa ceva. Slavă Domnului!”, a scris fotograful dobrogean.
Comentariile au început imediat să curgă, nu au lipsit nici polemicile pe această temă, unii considerând un semn divin ceea ce s-a întâmplat, alții tratând întâmplarea ca pe o normalitate exagerată de habotnici.
„Ești un om credincios, crescut, educat într-o familie creștină, și Bunul ți-a trimis un semn! Hristos a Înviat! Ești un om ales de Domnul!”, i-a spus Ecatherina.
În schimb, un alt internaut, Constantin, a considerat că: „Nu-i nicio minune. A crăpat cartoful, nimic mai mult”.
Comentariul l-a determinat pe fotograful tulcean să fie mai explicit: „Era foarte frumos decupată de parcă a fost făcută cu o dăltiță, nu era o crăpătură oarecare. Am tăiat-o exact pe mijloc, altfel nu o mai vedeam”.
Fenomenul este des întâlnit în natură, mai ales când legumele se usucă. Fibra se deshidratează și apar diferite semne „încrustate“. (Sursa/adevarul.ro)
Distribuie: