Cod portocaliu de vijelii, averse torențiale și grindină. Prefectul Bacăului a dispus permanență la toate primăriile din județ

In Actualitate, National, Social
iulie 26, 2023

În contextul averizării meteo COD PORTOCALIU, de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă până la ora 02.00 în această noapte, prefectul județului Bacău, Lucian Bogdănel, a dispus instituirea permanenței la sediul primăriilor din județ şi asigurarea de personal corespunzător la nivelul UAT-urilor pe toată durata manifestării fenomenelor meteo circumscrise avertizării. 

În intervalul menționat, în Oltenia, Muntenia, vestul Dobrogei și în cea mai mare parte a Transilvaniei și a Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului (rafale de 70…90 km/h și izolat de peste 100 km/h), vijelii puternice, frecvente descărcări electrice, averse torențiale și grindină. În intervale scurte de timp, de 1 până la 3 ore, cantitățile de apă vor fi de 30…40 l/mp și izolat peste 50…60 l/mp, îndeosebi în Transilvania și Moldova.

Totodată, prin grija ISUJ Bacău s-au transmis către primării mai multe măsuri de avut în vedere pe durata avertizării, între acestea numărându-se:

-monitorizarea nivelurilor cursurilor de apă în vederea cunoaşterii permanente a pericolelor generate de creşterea nivelului apelor şi a posibilităţilor de protecţie a comunităţilor împotriva inundaţiilor;

-verificarea și supravegherea permanentă, pe durata atenţionării, a podurilor, podeţelor şi altor secţiuni înguste de pe cursurile de apă, în scopul evitării blocării lor cu plutitori, precum şi a zonelor în care este posibilă formarea torenţilor și informarea operativă a evenimentelor înregistrate;

-prealarmarea serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă constituit la nivelul localităţii în vederea asigurării intervenţiilor operative;

-luarea tuturor măsurilor de protecţie a persoanelor şi bunurilor împotriva efectelor provocate de grindină, descărcări electrice, desprinderea sau căderea unor elemente din  infrastructura de construcţii, precum şi ca urmare a ruperii şi  prăbuşirii unor arbori; 

-înştiinţarea populaţiei şi operatorilor economici de la nivelul tuturor localităţilor asupra situaţiei prognozate;

-la nivelul UAT-urilor la care sunt planificate sau sunt în curs de desfășurare evenimente care presupun prezența unui public numeros se vor analiza și dispune măsurile corespunzătoare pentru amânarea/sistarea acestora, după caz;

-în situația în care avertizările meteorologice vor fi actualizate cu mesaje ”COD ROȘU”, activitățile cu public numeros vor fi sistate de îndată;

-anunţarea Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă „Mr. CONSTANTIN ENE” al Judeţului Bacău, în cazul apariţiei oricărui tip de risc care poate genera o situaţie de urgenţă, la telefon 0234/550000, fax 0234/575053.