Examenul de Bacalaureat continuă joi, 4 iulie, cu ultima probă scrisă. Este vorba de proba la alegere a profilului şi specializării, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. La această probă, candidaţii au optat, în funcţie de filieră, profil şi specializare, pentru una din cele 10 discipline: Biologie, Chimie, Fizică, Economie, Filosofie, Geografie, Informatică, Logică, argumentare şi comunicare, Sociologie şi Psihologie. Vineri se va susține proba de Limba şi literatura maternă, pentru elevii care au urmat studii într-o limbă a minorităţilor naţionale. Afişarea primelor rezultate (în centrele de examen şi online) este programată în data de 8 iulie, până la ora 12.00. Contestaţiile pot fi depuse/transmise în aceeaşi zi, în intervalul orar 12.00 – 18.00, inclusiv prin mijloace electronice. Afişarea rezultatelor finale este programată în data de 12 iulie (în centrele de examen şi online). Rezultatele sunt afişate prin anonimizarea numelui şi a prenumelui candidatului (coduri).
Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească, cumulat, următoarele condiţii: susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale; susţinerea tuturor probelor scrise şi obţinerea notei 5 (cel puţin) la fiecare dintre acestea; obţinerea cel puţin a mediei 6 la probele scrise (media notelor obţinute la probele scrise). În zilele în care se desfăşoară probele scrise, Ministerul Educaţiei pune la dispoziţia celor interesaţi, între orele 8.00 – 16.00, linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncţionalităţi privind organizarea/desfăşurarea examenului. Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie va publica subiectele şi baremul de corectare pentru fiecare probă scrisă, zilnic, la ora 15.00, pe site-ul subiecte.edu.ro.
Distribuie: