JO Paris 2024/Gimnasta Ana Bărbosu a izbucnit în lacrimi, după ce i s-a „furat” bronzul la sol

In Actualitate, Diaspora, National, Sport
august 06, 2024

Gimnasta Ana Maria Bărbosu a avut bronzul olimpic la gât timp de 30 de secunde în finala de la sol de luni, după o evoluție consistentă, notată cu 13,700. Imediat după evoluția ultimei gimnaste din concurs, echipa României s-a bucurat zgomotos, dar decizia a fost întoarsă de o contestație a antrenorului american la nota de dificultate a lui Jordan Chiles. Americanca Jordan Chiles a fost cea care a dat-o jos de pe podium pe Ana Bărbosu în finala de luni de la sol, ultima a întrecerii de gimnastică de la Paris. Ultima în concurs, Chiles a primit inițial 13,666 și era pe locul al cincilea. Antrenorul său a făcut contestație și i-a fost mărită nota D cu o zecime și astfel a depășit-o pe Ana Bărbosu. Prin urmare, fetele noastre, Ana Maria Bărbosu și Sabrina Voinea Maneca, au terminat pe locurile 4, respectiv 5. Cele două sportive au oferit și primele reacții.

Vizibil emoționată, cu ochii în lacrimi, Ana Maria Bărbosu a fost consolată de reporterii prezenți în Bercy Arena. Sportiva și-a găsit cu greu cuvintele.

„A fost o finală pe care nu mă așteptam să o prind, am plâns două zile de emoții. M-am gândit să plâng înainte, decât după, văzând că tot am emoții. Am făcut cel mai bun exercițiu din această competiție.  Am fost extrem de mândră de mine și sunt în continuare. Când am văzut că sunt pe locul trei, m-am simțit extrem de mândră că am adus România, din nou, pe podium la gimnastică, însă decizia arbitrelor a schimbat acest lucru. Sunt dezamăgită de această decizie, însă știu că am făcut tot ce am putut. Nu vreau să trec peste calculele arbitrelor, însă știu ce e în inima mea. Mi-aș fi dorit să fie România pe locul trei, nu SUA”, a declarat Ana Maria Bărbosu, imediat după proba de sol, în finalele pe aparate.

„La bârnă, am evoluat puțin mai slab, doar că apoi m-am adunat la sol, cred că a fost cel mai bun, mult mai bun decât cel de la Campionatele Mondiale sau Europene. Americanca a contestat și i s-a mărit nota, mie nu. Am făcut exercițiul cât se poate de bine. Nu am aflat vreo explicație oficială. Știu foarte bine cum am făcut solul, nu am ieșit afară din covor. M-am îndreptat pe liniile acrobatice și mi-au ieșit bine, la fel și artistica. Știam că merit o notă mult mai mare. S-au schimbat clasamentele de prea multe ori”, a spus și Sabrina Voinea Maneca. (Sursa/gsp.ro)