Un polițist băcăuan a fost eroul unei întâmplări mai puțin obișnuite într-un salon de la Spitalul Județean Bacău. Aflat pe patul de spital, sub perfuzie, agentul principal de poliție Andrei Vitoreanu a auzit scandal. Era ora 1.00 noaptea. Fără să stea pe gânduri, polițistul s-a ridicat din pat, s-a dus spre locul de unde se auzea larma și l-a imobilizat pe scandalagiu, un bărbat care tocmai spărsese un geam de la un salon de femei și încerca să se arunce pe fereastră. Toată povestea a fost relatată pe pagina de facebook a Sindicatului Polițiștilor-Sidepol.
Mai țineți minte când vă spuneam ca nu există zi în care membrii SIDEPOL să nu se remarce zilnic în activitatea polițienească?
Azi a fost “rândul” colegului nostru agent principal de poliție Andrei Vitoreanu, președinte fondator al Filialei Sindicatul Politistilor- Sidepol Bacău, care în jurul orelor 01:00, in timp ce se afla *internat* la SJU Bacău – Secția Chirurgie Generală, a auzit larmă. Avea loc un conflict între personalul medical si un bărbat pacient de asemenea.
Colegul nostru, de altfel și el pacient sub perfuzie
, s-a ridicat din pat, a părăsit salonul și a mers spre locul de unde se auzea conflictul. În acel moment l-a observat pe bărbat că avea în mână un obiect metalic. La un moment dat acesta a fugit intr-un salon de femei si a inceput sa loveasca cu obiectul metalic geamul reusind sa îl spargă.
La vederea acestora si având in vedere faptul ca in salon unde se petreceau toate acestea se aflau 5 femei internate care erau in imposibilitatea de a părăsi salonul din cauza pericolului, întrucât prin spargerea geamului s-au creat multiple bucati de sticla ascutite, de dimensiuni mari ce puteau fi folosite de acesta, colegul nostru a intervenit prompt.
Astfel, făptașul a fost prins de mână în momentul în care dorea să escaladeze geamul și să se arunce de la etajul II al spitalului, fiind imobilizat de către colegul nostru Andrei. În tot acest timp a instruit personalul să solicite sprijin de la polițiștii Secției 1 Poliție Bacău pentru a interveni de urgență. Persoana in cauza a fost preluată de către echipajul sosit la fața locului.
Polițiștii nu intervin doar în timpul liber, ci și de pe patul de spital! 
Aceștia sunt colegii care reprezintă profesionalismul instituției și fac cinste uniformei, fapt pentru care ne dorim să fie apreciați de eșaloanele superioare atunci când este cazul pe măsura faptelor lor!
Cu astfel de colegi ca Andrei, putem fi siguri ca instituția aceasta are o șansă de redresare și evoluție pe viitor! Felicitări!
Apreciază:
Apreciază Încarc...
Distribuie: