
Joi, 5 septembrie, în jurul orei 20.00, un echipaj de poliție din cadul Biroului Rutier Oneşti a depistat în trafic pe bulevardul Mărăşeşti din localitate, o autoutilitară ce tracta o semiremorcă încărcată cu cherestea, condusă de un tânăr de 24 de ani din orașul Comăneşti.
În urma verificărilor efectuate de polițiștii Serviciului Rutier Bacău și reprezentant al Gărzii Forestiere Suceava s-a stabilit faptul, că pasagerul din dreapta al autoutilitarei, un bărbat de 38 de ani din Comăneşti, a prezentat pe telefonul mobil un aviz SUMAL ce a fost încărcat în sistem imediat după momentul opririi în trafic.
Ansambul rutier a fost însoţit la Ocolul Silvic Căiuţi unde s-a procedat la inventarierea masei lemnoase, respectiv cantitatea de 57 metri cubi în valoare de 50.600 de lei şi s-a procedat la ridicarea în vederea confiscării a materialului lemnos, a ansamblului de vehicule şi a unui telefon mobil. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de transport de material lemnos fără provenienţă legală. (IPJ Bacău)
Distribuie: