Un cumplit accident de circulație a avut loc sâmbătă dimineața pe raza comunei băcăuane Sascut. Doi tineri, 21 și 26 de ani, și-au pierdut viața iar alte două persoane sunt grav rănite. În dimineața zilei de 7 septembrie, un conducător auto de 21 de ani, din comuna Valea Seacă, în timp ce se deplasa pe DN 2-E 85, pe direcția Bacău -Adjud a acroșat un autovehicul condus pe sensul opus de mers de un tânăr de 20 de ani, din comuna Tamaș.
În urma impactului, conducătorul auto de 21 de ani și pasagerul de 26 de ani, din același autoturism au decedat, iar cel din autoturismul acrosat și pasagerul au suferit răni grave. Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. „În urma accidentului au rezultat 4 victime (3 inconștiente si una conștientă). Două dintre victime au fost transportate la spital de amb. SMURD Adjud și amb. SAJ Bacău. Celelalte două victime au fost descarcerate (inconștiente). În urma accidentului, unul dintre autoturisme a luat foc. Incendiul a fost lichidat. A fost asigurata zona cu masuri PSI. Cele două victime inconștiente au fost declarate decedate.” a transmis Ema Tereș – ISUJ Bacău.
Distribuie: