Wizz Air anunță noi zboruri din Bacău, București și alte aeroporturi din România spre Europa. Prețurile de la care pornește vânzarea biletelor

In Actualitate, Diaspora, Economie, National
octombrie 30, 2024

Wizz Air a anunțat marți, 29 octombrie 2024, extinderea programului de zbor pentru sezonul de iarnă 2024-2025, introducând 14 noi rute din România și oferind aproape 5 milioane de locuri pasagerilor români. Pe lângă destinațiile noi, Wizz Air a introdus și opțiuni moderne de plată, precum Apple Pay și Google Pay în aplicația sa, iar clienții pot utiliza acum cardurile Revolut pentru plăți la bord.

Printre noile destinații se numără orașe precum Milano, Roma, Lisabona și Marrakesh, dar și aeroportul recent inaugurat Salerno Costa d’Amalfi din Italia.

  • București – Malmö: prețuri de la 19,99 EUR
  • București – Milano Malpensa: prețuri de la 19,99 EUR
  • București – Salerno Costa d’Amalfi: prețuri de la 24,99 EUR
  • București – Cracovia: prețuri de la 24,99 EUR
  • București – Marrakesh: prețuri de la 45,99 EUR
  • București – Stuttgart: prețuri de la 29,99 EUR
  • București – Trieste: 19,99 EUR
  • Cluj-Napoca – Abu Dhabi: 49,99 EUR
  • Cluj-Napoca – Lisabona: 59,99 EUR
  • Cluj-Napoca – Lyon: 19,99 EUR
  • Cluj-Napoca – Stuttgart: 24,99 EUR
  • Cluj-Napoca – Viena: 17,99 EUR
  • Iași – Malmö: 19,99 EUR
  • Bacău – Roma Fiumicino: 24,99 EUR