Un nou proiect de mare infrastuctură la Onești, finanțat de Consiliul Județean

In Actualitate, Economie
decembrie 17, 2024

Consiliul Județean Bacău a aprobat, în ședința de luni, finanțarea integrală a proiectului „Reabilitare pod peste râul Cașin, strada Libertății, Onești”, în valoare de 10 milioane de lei (echivalentul a 2 milioane de euro). Propunerea  de finanțare a fost inițiată de președinta Consiliului Judetean, Cristina Breahnă Pravăț.

„Această decizie vine ca răspuns la concluziile expertizei tehnice, care a evidențiat o stare nesatisfăcătoare a podului (clasa tehnică de rezistență IV). Prin urmare, se impune reabilitarea și înlocuirea elementelor structurale deteriorate în regim de urgență, pentru siguranța tuturor.” , informează Laurențiu Neghină, consilier al primarului Adrian Jilcu. 
Totodată, conform documentației votate de consilierii județeni, se arată că „realizarea obiectivului de  investiții prezintă interes județean (inclusiv național), strada Libertății realizând legătura sudului municipiului Onești cu vestul țării (prin municipiul Brașov) atât pentru autovehiculele locale cât și pentru cele aflate în tranzit, inclusiv cele de mare tonaj. Realizarea acestui obiectiv este imperios necesară întrucât starea actuală a podului pune în pericol siguranța circulației rutiere și pietonale. Un accident structural poate să se întâmple în orice moment, așa ca timpul este critic atunci când vine vorba despre siguranța publică”.