
Senatoarea Daniela Ștefănescu și deputații Diana Enache și Robert Alecu, cei trei parlamentari AUR din județul Bacău, s-au întâlnit sâmbătă, 25 ianuarie, cu presa locală și națională cu scopul de a-și prezenta proiectele pentru sesiunea parlamentară ce va începe săptămâna viitoare. Deputata Diana Enache, lider AUR Bacău, a declarat că rezultatul de la alegerile parlamentare este mulțumitor, ținând cont că partidul condus de George Simion s-a clasat pe locul doi. Dar la fel de bun a fost și rezultatul de la alegerile locale de anul trecut. AUR Bacău are doi primari (Ardeoani și Bogdănești), 147 de consilieri locali, cinci consilieri județeni. Totodată, Gelu Margine este vicepreședinte al Consiliului Județean iar Dragoș Ștefan a fost ales viceprimar al municipiului reședință de județ.
Parlamentarii AUR Bacău au declarat că sunt deschiși la orice colaborare cu celelalte forțe politice din județ. „Suntem pregătiți pentru guvernarea locală și nu vrem să blocăm proiectele din Consiliul Județean și din Consiliile locale. Vrem să construim, astfel că ne-am asumat alianțe locale cu responsabilitate, pentru a arăta că se poate lucra în folosul comunităților locale.”, a spus deputata Diana Enache(foto).
Totodată, parlamentarii AUR Bacău vor duce orice problemă de la nivelul județului Bacău în Parlament, pentru rezolvarea acestora. În acest sens, ei sunt pregătiți să colaboreze și cu ceilalți parlamentari băcăuani, îndeosebi cu cei de la S.O.S. și POT Bacău, a declarat deputatul Robert Alecu, care este oneștean.
În ceea ce privește viitoare activitate în Parlament, senatoarea Daniela Ștefănescu a precizat că face parte din Comisia Juridică, unde este secretar, cea de Administrație Publică și Comisia pentru Agricultură.
Distribuie: