Dinu Gheorghe, fostul președinte de la Rapid, a decedat azi la vârsta de 68 de ani

In Actualitate, National, Sport
ianuarie 29, 2025

Dinu Gheorghe, fostul președinte de la Rapid, a decedat azi la vârsta de 68 de ani. Anunțul decesului fostului președinte de la Rapid a fost făcut de George Copos, fostul patron al grupării giuleștene. În ultima perioadă, acesta nu a mai apărut în spațiul public. În luna decembrie, înainte de sărbători, Dinu Gheorghe a suferit și o intervenție chirurgicală la plămâni.

Cunoscut în lumea fotbalului și drept Dinu Vamă, fostul președinte a fost găsit decedat în propria casă de către femeia care în făcea curat. Dinu Gheorghe a decedat din cauza unui infarct.

„Da, este adevărat. Acum mă duc la el. Un mare prieten pe care l-am pierdut. A ajutat enorm Rapidul. Sunt șocat. Dumnezeu să-l odihnească”, a declarat Copos pentru golazo.ro.

Dinu Gheorghe s-a născut pe 4 iulie în anul 1956.

Dinu Gheorghe a fost în conducerea Rapidului la cea mai mare performanță europeană a giuleștenilor. În 2006, cu Răzvan Lucescu antrenor și Dinu Vamă președinte, Rapid a ajuns în sferturile Cupei UEFA (Europa League), unde a fost eliminată de FCSB.

„Am vorbit acum cu fiul lui, m-ai doborat cand mi-ai zis. Așa este, din păcate. Îmi pare extrem de rău, ieri la 23:05 l-am sunat că mă rugase ceva. Îl luasem lângă mine la Voluntari. Dumnezeu să-l odihnească. Îmi pare extrem de rău. Păcat” – Gheorghe Nețoiu.

Dinu Gheorghe a mai fost președinte la echipele FC Brașov, Astra Ploiești, ASA Târgu Mureș și Dunărea Călărași. Dar a avut și patru mandate la Rapid în perioadele 1997 – 2006, 2010 – 2011, 2015 și 2016.

Cluburi de fotbal la care Dinu Gheorghe a fost conducător

  • Rapid: 1 iulie 1997 – 30 noiembrie 2006
  • FC Brașov: 1 decembrie 2006 – 10 iunie 2010
  • Rapid: 1 iulie 2010 – 1 noiembrie 2011
  • Astra Ploiești: 29 martie 2012 – 3 noiembrie 2014
  • Rapid: 5 ianuarie 2015 – 22 ianuarie 2015
  • Dinamo: 29 aprilie 2015 – 20 august 2015
  • Rapid: 11 aprilie 2016 – 30 iunie 2016
  • ASA Târgu Mureș: 15 iunie 2017 – 7 septembrie 2017
  • Dunărea Călărași: 1 martie 2019 – 20 mai 2019. (Sursa/gsp.ro)