Iohannis și-a încheiat mandatul la Palatul Cotroceni. Ilie Bolojan preia interimar funcția de președinte al României

In Actualitate, Alegeri 2024, Diaspora, National, Politica
februarie 12, 2025

Președintele demisionar Klaus Iohannis și-a încheiat mandatul într-o ceremonie la Palatul Cotroceni, pe Platoul Marinescu. Ilie Bolojan a preluat interimar președinția României până la învestirea președintelui ales în alegerile din 4/18 mai. Înainte de ceremonie, Administrația Prezidențială a publicat bilanțul celor două mandate, două volume de aproximativ 1.500 de pagini. 

Angajații Administrației Prezidențiale l-au aplaudat pe Iohannis și acesta le-a făcut cu mâna în semn de adio. „Mulțumesc, la revedere!”, le-a spus acesta, de la distanță. El a trecut prin fața jurnaliștilor și a zis scurt: ‘Dumnezeu să binecuvânteze România”. 

Klaus Iohannis şi-a dat luni demisia din funcţie, în contextul în care în Parlament se pusese în mişcare procedura de suspendare a sa din calitatea de şef al statului. El a susţinut că suspendarea ar duce România în criză şi ”nu va înţelege absolut nimeni ce rost are un astfel de demers, când preşedintele în funcţie va pleca oricum”. ”Mai pe româneşte, vom fi efectiv de râsul lumii”, a arătat Klaus Iohannis, luni, la anunţarea demisiei.

„Pentru a scuti România şi pe cetăţenii români de această criză, de această evoluţie inutilă şi negativă, demisionez din funcţia de preşedinte al României. Voi pleca din funcţie (…) pe 12 februarie. Dumnezeu să binecuvânteze România!”, a transmis Iohannis.