Primar Livezi, Sorin Ichim: „Cele mai mari investiții în infrastructura comunei, în ultimii patru ani”

In Actualitate, Economie, Politica
martie 07, 2025
Primarul comunei băcăuane Livezi, Sorin Ichim, a avut o întâlnire de lucru la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, unde s-a întâlnit cu secretarul de stat Marian Țole.
Am fost săptămâna aceasta la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, unde am discutat cu secretarul de stat Marin Țole despre stadiul proiectelor finanțate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” și PNDL 2.  Am o veste bună: modernizarea drumurilor continuă, iar proiectele aflate în derulare, în valoare de peste 17,5 milioane de lei, vor transforma Livezi într-o comună mai accesibilă, mai sigură și mai confortabilă pentru toți. Mi-au fost alături la București secretarul de stat Claudiu Năstasă și colegul meu Lucian Cojocaru, cel care se ocupă de obținerea fondurilor nerambursabile la Primăria Livezi.”, a transmis primarul Ichim . El a precizat că, în ultimii patru ani, s-au realizat cele mai mari investiții în infrastructura comunei Livezi.