Părintele Anatolie Dumitrașcu, de loc din Viișoara, Târgu Trotuș, a trecut la cele veșnice! Timp de 30 de ani a slujit la Biserica Mormântului Maicii Domnului din Ierusalim

Părintele Protosinghel Anatolie Dumitrașcu, de loc din Viișoara, Tg. Trotuș, s-a stins din viață la vârsta de 72 de ani. Slujitor timp de peste 35 de ani în Țara Sfântă, din care aproape  30 de ani numai la Biserica Mormântului Maicii Domnului din Ierusalim, el era un preot a cărui cuvântare ungea la suflet credincioşii din toată lumea, iar prezenţa lui şi istorisirile spuse chiar lângă piatra mormântului Fecioarei Maria îi făceau să lăcrimeze pe pelerinii români care îl întâlneau. De aceea, a fost apreciat și prețuit de prelații Bisericii Ortodoxe Române și de credincioși.

Preotul Anatolie Dumitrașcu a fost viețuitor la Mănăstirea Putna iar apoi a plecat la Ierusalim.  A venit apoi să slujească în Suceava, la Mănăstirea Râșca din Deal iar mai apoi la Mănăstirea Râșca din Vale. Duminică noaptea s-a stins din viață.

Născut pe 10 mai 1952, Părintele Anatolie nu a uitat niciodată locurile de unde se trăgea. „Sunt băcăuan, crescut în Bacău, orașul în care am urmat cursurile Liceului Pedagogic. Mă bucur că aici, la Ierusalim, ajung și din Țara Moldovei mulți credincioși. Mulți vin de pe Valea Trotușului, de pe Valea Cașinului. Să fiți binecuvântați de Dumnezeu! Maica Domnului să vă binecuvânteze pe toți și să nu-i uitați pe Dumnezeu și pe Maica Domnului, pentru că atunci va fi mai greu. Suntem abia în februarie, dar eu vă transmit de pe acum Sărbători de primăvara caldă, cu sănătate, cu pace și fericire!”, le spunea  părintele Anatolie Dumitrascu pelerinilor veniți în Țara Sfântă.

„Alegând viața monahală ca împlinire a luptei duhovnicești pentru câștigarea mântuirii, Părintele Anatolie a fost chemat de Maica Domnului să privegheze la mormântul ei din Grădina Ghetsimani, astfel că timp de 30 de ani, până la anii pensionării, a slujit la Ierusalim, multor pelerini fiindu-le povățuitor și îndrumător la mormântul gol al Preacuratei Maici de unde Fiul ei i-a ridicat trupul la cer, după ce mai înainte îi luase sufletul în brațele Sale pe muntele Sionului unde a adormit Maica Domnului. 
Revenit în țară în anul 2017, a fost închinoviat la Mânăstirea Râșca, din județul Suceava, ctitorită de Petru Rareș, unde a și fost hirotonit întru ieromonah de vrednicul de pomenire IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.
Va fi adus trupul Părintelui Anatolie la biserica din Viișoara, priveghindu-l cu slujba stâlpilor marți și miercuri, la ora 17:00, iar joi, 20 martie, va avea loc slujba înmormântării specifică preoților și monahilor, de la ora 12:00. Joi, de la ora 09:00, se va face slujba Ceasurilor, Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite și citiri din Psaltire până la ora prohodirii.
Dumnezeu să-l primească în locașurile veșnice!”, este mesajul transmis de Protoieria Onești la aflarea tristei vești.
Și credincioșii care l-au cunoscut în pelerinajele din Țara Sfântă s-au întristat nespus, mesajele acestora fiind mărturie a dragostei ce i-o purtau: „Cu inimile îndurerate ne luăm rămas-bun de la Părintele Anatolie, cel care timp de 30 de ani a slujit cu devotament și har la Mormântul Maicii Domnului. Plecarea sa dintre noi lasă un gol imens, o tristețe profundă, dar și o amintire binecuvântată a unui om care și-a dăruit întreaga viață rugăciunii și slujirii aproapelui. Știm că ai fost un ales al lui Dumnezeu, un păstor blând care a purtat poverile noastre în rugăciune. Credem cu tărie că sufletul tău și-a găsit odihna în Împărăția Cerurilor, alături de cei drepți și sfinți.
Drum lin spre veșnicie, părinte iubit! Ne vei lipsi nespus, dar te vom purta mereu în rugăciunile și inimile noastre. Dumnezeu să te odihnească în pace și să-ți răsplătească toată jertfa și dragostea!”