Tragedie în Onești! Un bărbat cu probleme psihice și-a înjunghiat mama după care a încercat să își pună capăt zilelor

In Actualitate, Flagrant
martie 18, 2025

Un bărbat din Onești, 36 de ani, și-a înjunghiat marți dimineață mama după care a încercat să se sinucidă. Drama s-a petrecut puțin înainte de ora 11.00, într-un bloc de pe strada Emil Rebreanu. Vecinii l-au văzut pe bărbat în fața blocului, plin de sânge și au anunțat ambulanța. Medicii au venit pentru a-l duce la spital dar momentele de groază pentru vecini abia au urmat: casa scării era plină de sânge, iar în apartamentul celor doi, femeia de 57 de ani zăcea fără cunoștință. Era rănită grav, iar medicii au găsit-o în stop cardio-respirator. Au luat-o pentru a ajunge cu ea la spital, dar femeia a murit, în cele din urmă.

Potrivit doctorilor, fiul ei are probleme psihice și a încercat să își ia viața. Acum este internat în stare stabilă. În familie ar mai fi fost scandaluri, iar Poliția a fost chemată în repetate rânduri.