FOTBAL Liga 3/ Viitorul Onești, victorie acasă cu Dacia Unirea Brăila

In Actualitate, National, Sport
aprilie 07, 2025

FC VIITORUL Onești a obținut o victorie importantă pe teren propriu în fața formației Dacia Unirea Brăila, scor 2-0, într-un meci în care diferența de pe tabelă putea fi mult mai mare, dat fiind controlul autoritar și numărul uriaș de ocazii create.

Deși scorul final reflectă o victorie clară, realitatea din teren a fost chiar mai favorabilă gazdelor. În prima repriză, FC VIITORUL a ratat nu mai puțin de patru ocazii mari de gol, printre care un penalty irosit, două șuturi care au zguduit barele și o intervenție salvatoare a unui fundaș brăilean, care a respins mingea de pe linia porții în ultimul moment.

După pauză, presiunea exercitată de Echipa antrenată de Liviu Ștefan a crescut constant, iar atacurile s-au succedat în valuri. Levis Manole a deschis scorul, aducând echipa în avantaj, iar Robert Lazăr a închis tabela cu un gol spectaculos de la distanță – un adevărat eurogol care a electrizat atmosfera și a ridicat tribunele în picioare.

Pe lângă cele două goluri marcate, echipa a impresionat prin atitudine, determinare și o dominare clară a jocului pe întreaga durată a partidei.

La final, jucătorii au fost felicitați pentru efortul și coeziunea din teren, iar suporterii prezenți au fost apreciați pentru susținerea vocală și energia transmisă din tribune – un ingredient esențial în această reușită.

Și echipa U18 a Academiei FC VIITORUL a făcut spectacol în etapa a 19-a a Campionatului Național, obținând o victorie superbă, 3-1, împotriva puternicei echipe Gloria Buzău, ocupanta locului secund în clasament!