Administrația Prezidențială a anunțat că președintele interimar Ilie Bolojan a acceptat demisia lui Marcel Ciolacu și l-a numit ca premier interimar pe președintele interimar al PNL, Cătălin Predoiu. Acesta a fost ales președinte interimar al liberalilor în februarie, după ce liderul PNL, Ilie Bolojan, a devenit președinte interimar al țării după demisia lui Klaus Iohannis.
„Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, l-a primit luni, 5 mai 2025, pe domnul Marcel Ciolacu, la Palatul Cotroceni, care și-a înaintat oficial demisia din funcția de Prim-ministru.
În temeiul prevederilor constituționale, Președintele interimar al României a luat act de demisia domnului Marcel Ciolacu și a semnat marți, 6 mai 2025, decretul prin care se constată vacanța funcției de Prim-ministru al Guvernului României.
Președintele Ilie Bolojan a semnat astăzi decretul pentru desemnarea domnului Marian-Cătălin Predoiu ca Prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuțiile Prim-ministrului până la formarea noului Guvern”, transmite Cotroceniul.

Distribuie: