Zile de sărbătoare la Catedrala din Onești. Praznicul Cincizecimii, “Pogorârea Sfântului Duh”

In Actualitate, Cultură și educație
iunie 08, 2025
Creștinii ortodocși sărbătoresc la data de 8 iunie Rusaliile sau Pogorârea Sfântului Duh, una dintre cele mai importante sărbători religioase din calendarul ortodox, care are loc la 50 de zile după Paște. Pentru Onești, Rusaliile reprezintă și Hramul Catedralei Ortodoxe “Pogorârea Sfântului Duh”.
“Pentru fiecare comunitate creştină, sărbătoarea hramului Bisericii este un prilej de mare bucurie, dar şi timp de mulțumire adusă lui Dumnezeu prin rugăciune pentru toate darurile revărsate asupra noastră pe plan personal, dar mai cu seamă colectiv.
Praznicul Cincizecimii, “Pogorârea Sfântului Duh” marchează acest timp de sărbătoare în comunitatea Catedralei noastre şi vă invităm să fiți alături de noi, împreună cu Ierarhul nostru, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim, în bucurie şi comuniune de rugăciune! Vă aşteptăm cu drag!” Protoieria Onești
Rusaliile comemorează momentul în care Duhul Sfânt s-a pogorât asupra apostolilor lui Iisus Hristos, dăruindu-le acestora darul de a vorbi în limbi diferite și curajul de a răspândi învățătura lui Hristos în lume. E o zi de mare bucurie pentru creștini, deoarece această sărbătoare reprezintă ziua în care s-a născut Biserica Creștină.

„Şi din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Şi li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi” (Faptele Apostolilor 2, 4).